Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut prin decizia nr. 3 din data de 23 februarie 2026 că problema de drept cu privire la care s‑a solicitat o rezolvare unitară vizează stabilirea datei de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor materiale și/sau morale acordate pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei fapte ilicite, indiferent dacă fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este sau nu prevăzută ca infracțiune.
În urma analizării jurisprudenței atașate sesizării, Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că aceasta relevă existența unor orientări jurisprudențiale diferite în legătură cu problema de drept a cărei dezlegare s‑a solicitat.
Prin actul de sesizare al Înaltei Curți de Casație și Justiție se arată că o primă opinie, indicată ca majoritară la nivelul corpului de judecători, este în sensul că, în cazul răspunderii civile delictuale, dobânda legală, atât pentru daune materiale, cât și pentru cele morale, curge de drept de la data săvârșirii/producerii faptei ilicite, iar nu de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care au fost stabilite despăgubirile civile, raportat la prevederile art. 1381 alin. (2) și (3) coroborate cu art. 1535 alin. (1) din Codul Civil. În susținerea acestei opinii s‑a reținut că o creanță nu devine certă, lichidă și exigibilă printr‑o hotărâre judecătorească, întrucât hotărârea instanței, în această situație, nu este constitutivă de drepturi, ci este declarativă de drepturi. În plus, în situația în care dobânda legală s‑ar calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, s‑ar lipsi de efecte o dispoziție legală care stabilește că punerea de drept în întârziere are loc din însăși săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale.
O a doua opinie exprimată a fost în sensul că dobânda legală pentru daune materiale și dobânda legală pentru daunele morale curg de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, motivat de faptul că dobânzile legale se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii, dacă obiectul material al infracțiunii nu constă într‑o sumă de bani, dat fiind faptul că, de la această dată, daunele s‑au transformat într‑o creanță certă, lichidă și exigibilă. Prin urmare, dobânzile legale ar curge de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care instanța de judecată se pronunță asupra despăgubirilor materiale și morale, iar nu de la data producerii faptului cauzator de prejudicii.
O a treia opinie susține că dobânda legală pentru daunele materiale curge de la momentul efectuării fiecărei cheltuieli, iar dobânda legală pentru daunele morale curge de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. Motivarea ar fi următoarea: debitorul are repere clare care l‑ar putea ghida cu privire la cuantumul despăgubirilor materiale pe care le datorează (de exemplu, facturi, chitanțe etc.) încă din ziua producerii prejudiciului. Pe de altă parte, stabilirea cuantumului daunelor morale este lăsată la latitudinea judecătorului, fără a fi prevăzut vreun criteriu care să poată conduce debitorul spre o previzibilitate a sumei datorate cu titlu de daune morale. Astfel că, în acest caz, debitorul va cunoaște cuantumul sumei datorate cu titlu de despăgubiri morale abia la momentul rămânerii definitive a hotărârii.
O altă opinie exprimată este cea potrivit căreia dobânda legală curge pentru daunele materiale de la data săvârșirii faptei ilicite, iar pentru daunele morale de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. În susținerea acestei opinii s‑a arătat că, în cazul daunelor materiale, dobânda legală se impune a fi acordată de la data comiterii faptei ilicite, întrucât în materia răspunderii civile delictuale, debitorul este de drept pus în întârziere, conform art. 1535 alin. (1) din Codul Civil, iar producerea prejudiciului material a avut loc la data comiterii infracțiunii.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, printre altele, că data la care se naște dreptul la repararea prejudiciului, material sau moral, este în mod neechivoc prevăzută de art. 1381 alin. (2) din Codul Civil, care dispune în sensul că „dreptul la reparare se naște în ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat încă”. În continuare se arată că, din interpretarea prevederilor art. 1381 alin. (1) și (2) și ale art. 1386 alin. (1) și (2) din Codul Civil, rezultă că dreptul persoanei prejudiciate la repararea prejudiciului, indiferent dacă prejudiciul este unul material sau unul moral și indiferent dacă repararea se realizează în natură sau prin plata unei despăgubiri, se naște de la momentul producerii prejudiciului, iar hotărârea judecătorească pronunțată cu privire la repararea prin echivalent a pagubei are caracter declarativ, recunoscând un drept subiectiv civil preexistent.
Concluzia Înaltei Curți de Casație și Justiție este următoarea: data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate este data producerii prejudiciului, în cazul acordării unor despăgubiri materiale și/sau morale pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei fapte ilicite, indiferent dacă această faptă este prevăzută sau nu ca infracțiune.
